Taxele de mediu au ajuns la 33,7 miliarde de lei: energia aduce peste 90% din incasari

Taxele de mediu au ajuns la 33,7 miliarde de lei: energia aduce peste 90% din incasari
Friday, 29 May 2026 economie

Taxele de mediu colectate in Romania au totalizat, in 2024, aproximativ 33,7 miliarde de lei, suma echivalenta cu 1,9% din Produsul Intern Brut, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica.

Raportat la totalul veniturilor din impozite si contributii sociale, taxele de mediu au reprezentat 6,9%, ceea ce arata ponderea importanta a acestei categorii fiscale in structura veniturilor publice.

Cea mai mare parte a incasarilor a provenit din taxele pe energie, care au concentrat 92,7% din totalul taxelor de mediu. In aceasta categorie, industria prelucratoare a avut cea mai importanta contributie, cu 14,1 miliarde de lei, echivalentul a 45,1% din taxele pe energie.

Taxele pe transport, poluare si resurse au reprezentat, cumulat, 7,3% din totalul taxelor de mediu. In cazul taxelor pe transport, gospodariile au generat cea mai mare suma, respectiv 1,7 miliarde de lei, reprezentand 69,2% din totalul incasarilor aferente acestui segment.

Pe zona taxelor pe poluare si resurse, cele mai mari contributii au venit din industria extractiva, cu 33,3 milioane de lei, adica 56,8% din totalul taxelor colectate pe acest segment.

In perioada 2006–2024, taxele de mediu au avut o evolutie oscilanta, dar cu un avans puternic pe termen lung. Valoarea acestora a crescut de la 6,7 miliarde de lei in 2006, la preturi curente, pana la 33,7 miliarde de lei in 2024, ceea ce inseamna o majorare de 406%.

Pe parcursul aceluiasi interval, taxele pe energie au ramas componenta dominanta, cu o pondere medie de 88,8% in totalul taxelor de mediu. Prin urmare, dinamica acestora a influentat decisiv evolutia generala a taxarii de mediu.

Raportate la PIB, taxele de mediu au atins cel mai ridicat nivel in 2015, cand au reprezentat 2,5% din produsul intern brut. La polul opus, cea mai redusa pondere a fost consemnata in 2008, respectiv 1,7% din PIB.

Datele INS arata ca, in 2024, industria prelucratoare a avut cea mai mare contributie la distributia taxelor de mediu din Romania, cu o pondere de 42,1%. Aceasta a fost urmata de categoria „alte activitati economice", cu 28,3%, in timp ce sectorul constructiilor a avut cea mai mica pondere, de doar 0,3%.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.