
Banca Nationala a Romaniei introduce, incepand cu 8 decembrie 2025, o moneda aniversara din tombac cuprat dedicata centenarului Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, conform institutiei. Emisiunea se adreseaza atat colectionarilor, cat si publicului larg, moneda avand putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
Aversul ilustreaza o scena emblematica din activitatea artistica a lui Marin Constantin, surprins in ipostaza de dirijor al Corului Madrigal, alaturi de inscriptia „ROMANIA", stema nationala, anul emisiunii 2025 si valoarea nominala de 1 leu. Pe revers este redat portretul fondatorului Madrigal, cu sigla corului in fundal si mentiunea „Centenar Marin Constantin".
Monedele sunt livrate in capsule de metacrilat transparent, integrate in pliante de prezentare si mape cartonate, iar tirajul maxim este limitat la 5.000 de exemplare. Pretul de vanzare este stabilit la 240 de lei, fara TVA, suma care include ambalajul si materialele de prezentare.
Distributia emisiunii numismatice va fi realizata prin sucursalele regionale ale BNR din Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi si Timisoara.
Foto: bnr.ro
Adriana Vaduva



