
Ministerul Finantelor anunta deschiderea unei noi perioade de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, destinata persoanelor fizice rezidente si nerezidente cu varsta peste 18 ani, care pot investi in perioada 7 – 14 noiembrie 2025, prin intermediul bancilor partenere.
Aceasta este a 10-a emisiune Fidelis din 2025 si, totodata, a 20-a editie a campaniei „Romania are sange de rocker, acum si de investitor", realizata de Ministerul Finantelor in parteneriat cu emisiunea „Morning Glory cu Razvan Exarhu" de la Rock FM.
Campania continua sa recompenseze donatorii de sange, care primesc cea mai avantajoasa dobanda din oferta. Transa speciala Fidelis in lei, cu scadenta la doi ani, destinata celor care pot face dovada donarii de sange incepand cu 1 iunie 2025, ofera o dobanda de 7,95% pe an.
Totodata, donatorii-investitori beneficiaza de un prag minim de subscriere redus, de la 5.000 lei la 500 lei, in limita unui plafon maxim de 100.000 lei, facilitand astfel accesul unui numar mai mare de participanti la program.
Pe langa transa speciala dedicata donatorilor de sange, o serie de emisiuni de titluri de stat in lei si euro, cu randamente atractive si maturitati diversificate, potrivit Ministerului Finantelor.
Pentru titlurile denominate in lei, dobanzile sunt de:
- 6,95% pe an, pentru scadenta la 2 ani,
- 7,35% pe an, pentru scadenta la 4 ani,
- 7,7% pe an, pentru scadenta la 6 ani.
Pentru emisiunile in euro, dobanzile sunt stabilite la:
- 3,9% pe an, cu scadenta la 3 ani,
- 5% pe an, cu scadenta la 5 ani,
- 6,3% pe an, cu scadenta la 10 ani.
Valoarea nominala a unui titlu de stat este de 100 lei pentru emisiunile in lei si 100 euro pentru cele in euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 lei sau 1.000 euro.
Investitorii pot retrage fondurile oricand, iar dobanzile obtinute sunt neimpozabile.
Distributia titlurilor se realizeaza prin bancile partenere: BT Capital Partners & Banca Transilvania, BCR, BRD – Groupe Société Générale, UniCredit si TradeVille (in parteneriat cu Libra Bank). Titlurile Fidelis vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti, oferind investitorilor posibilitatea tranzactionarii pe piata secundara.
„In procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de catre bancile intermediare, iar veniturile obtinute, atat din dobanzi, cat si din castigurile de capital sunt neimpozabile. Detinatorii de titluri de stat Fidelis lansate in cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadenta pot reinvesti disponibilitatile neridicate la scadenta, prin subscrierea in cadrul acestei noi emisiuni. De asemenea, exista posibilitatea de a vinde titlurile inainte de scadenta, primind dobanda aferenta perioadei de detinere", conform sursei citate.
De la lansarea programului, emisiunile de titluri de stat Fidelis au atras investitii totale de peste 59,33 miliarde lei, prin intermediul a peste 479.077 de subscrieri.
„Un pilon al programului il reprezinta sprijinul pentru donarea de sange, prin acordarea unor conditii preferentiale investitorilor-donatori, care beneficiaza de un punct procentual suplimentar la dobanda. De la debutul parteneriatului cu Rock FM, ajuns la 20 de editii, donatorii-investitori au plasat in titlurile de stat Fidelis peste 3,76 miliarde lei, prin 47.049 de subscrieri", potrivit Ministerului Finantelor.
Foto: pixabay.com
Adriana Vaduva



