BNR lanseaza o moneda din argint cu tema 140 de ani de la infiintarea Societatii de Cultura Macedo - Romana

BNR lanseaza o moneda din argint cu tema 140 de ani de la infiintarea Societatii de Cultura Macedo - Romana
Wednesday, 11 September 2019 economie

Din 18 septembrie, Banca Nationala a Romaniei va lansa in circuitul numismatic o moneda din argint cu tema 140 de ani de la infiintarea Societatii de Cultura Macedo - Romana.

Potrivit BNR, moneda are o valoare nominala de 10 lei, forma rotunda, diametrul de 37 mm, greutate de 31,103 g si cant zimtat.

Aversul monedei prezinta Statuia „Lupa Capitolina" (Lupoaica), simbol al latinitatii, adoptat si de Societatea de Cultura Macedo - Romana si un fragment din statutul societatii; inscriptia in arc de cerc „ROMANIA', valoarea nominala „10 LEI", stema Romaniei si anul de emisiune „2019".

Reversul monedei prezinta portretul si numele lui Calinic Miclescu, Mitropolit Primat si presedinte onorific al Societatii de Cultura Macedo - Romana si portretul si numele lui V.A. Urechia, secretar, membri fondatori ai acesteia; inscriptia in arc de cerc „SOCIETATEA DE CULTURA MACEDO-ROMANA" si anul infiintarii societatii "1879".

Tirajul pentru aceasta emisiune este de 300 monede din argint.

Pretul de vanzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv certificatul de autenticitate este de 350 lei.

Monedele din argint cu tema 140 de ani de la infiintarea Societatii de Cultura Macedo - Romana au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.

Lansarea in circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizeaza prin sucursalele regionale Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.