Emisiuni de stat pentru toti romanii

Emisiuni de stat pentru toti romanii
Tuesday, 17 November 2020 economie

Incepand de azi, marti, 17 noiembrie 2020, romanii pot achizitiona noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populatiei in cadrul Programului Tezaur, cu maturitati de 1, 2 si 3 ani, a anuntat Ministerul Finantelor Publice.

Perioada de subscriere se va incheia pe data de 14 decembrie 2020. Emisiunile reprezinta o alternativa de economisire avantajoasa pentru romani, cu atat mai mult cu cat veniturile provenind din dobanzi sunt neimpozabile.

Rata dobanzii este de 3,5% - 1 an, 3,75% - 2 ani, 4,00% - 3 ani, fara plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumparate: de la unitatile Trezoreriei Statului in perioada 17 noiembrie - 11 decembrie 2020; de la unitatile C.N. Posta Romana in perioada 17 noiembrie - 10 decembrie 2020 in mediul urban si in perioada 17 noiembrie - 12 decembrie 2020 in mediul rural.

Conform MFP, sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar in perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt in forma dematerializata si au valoare nominala de 1 leu. Dobanda este platita la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot rascumpara in avans.

In cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transfera mostenitorilor, care prezinta documentele legale care le atesta calitatea.

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.