Salarii de peste 10.000 de euro la BNR. Iata cine le primeste

Salarii de peste 10.000 de euro la BNR. Iata cine le primeste
Thursday, 1 September 2016 economie

Romanii au posibilitatea sa afle ce salarii primesc membrii Consiliului de Administratie, dar si directorii care lucreaza la Banca Nationala a Romaniei.

Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, a fost primul care si-a facut public venitul care este in jur de 13.600 euro lunar. Nici viceguvernatorii nu stau prea rau din acest punct de vedere: salariile lor depasesc 10.000 de euro lunar.

Membrii Consiliului de Administratie al BNR primesc pe langa salarii indemnizatii de membru, inca un salariu ca indemnizatie de vacanta dar si o cota parte din profit care nu poate depasi un salariu.

Directorii primesc si bonus de performanta, care poate ajunge la 100% din salariu.

Cea mai mica leafa obtinuta de o persoana cu functie de conducere in BNR este de 5.261 de lei si este primita de un sef de serviciu din teritoriu.

Salariile membrilor Consiliului de Administratie

Guvernatorul Mugur Isarescu are un salariu net de 42.727 lei, la care se adauga indemnizatia de membru al Consiliului de administratie, in valoare de 18.476 lei, potrivit site-ului BNR.

Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu are salariu de 40.430 lei si indemnizatie de membru al Consiliului de administratie, de 18.313 lei.

Viceguvernatorul Liviu Voinea castiga un salariu de 37.764 lei si indemnizatie de membru al Consiliului de administratie de 17.103 lei.

In plus fata de salariul lunar, se acorda anual si alte venituri: indemnizatie de vacanta, care consta in echivalentul unui salariu lunar net, alte drepturi banesti de maximum 1,6 salarii nete lunare, participare la profit, in valoare de cel mult un salariu net lunar.

La incetarea contractului individual de munca, salariatii BNR beneficiaza de o indemnizatie de pensionare, egala cu 12 salarii, calculata la nivelul ultimului salariu primit, cu conditia ca salariatul respectiv sa fi lucrat, fara intrerupere, minimum 6 ani in cadrul bancii, anterior indeplinirii conditiilor legale de incetare a contractului individual de munca, potrivit site-ului BNR.

In cazul salariatilor care au lucrat in Banca Nationala a Romaniei mai putin de 6 ani, fara intrerupere, anterior indeplinirii conditiilor de incetare a contractului individual de munca, indemnizatia de pensionare se acorda, astfel: 5 ani – 10 salarii; 4 ani – 8 salarii; 3 ani – 6 salarii.

Membrii neexecutivi ai Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei - Marin Dinu, Daniel Daianu, Gheorghe Gherghina, Ágnes Nagy, Virgiliu-Jorj Stoenescu – primesc o indemnizatie neta lunara de membru al Consiliului de administratie in valoare de 17.103 lei. Acestia pot beneficia si de alte venituri conform legii.

In anul 2015, unii dintre acestia au primit inca o suma echivalenta cu o indemnizatie neta.

Salariile directorilor si sefilor de serviciu

In centrala BNR, un director castiga intre 7.821 de lei si 31.062 de lei, un director adjunct – intre 6.414 de lei si 22.427 de lei, un sef serviciu – intre 5.261 de lei si 14.667 de lei, potrivit site-ului BNR.

In structurile teritoriale ale BNR, un director castiga intre 6.414 de lei si 15.347 de lei, iar un sef serviciu – intre 5.261 de lei si 9.218 de lei.

In plus, salariatii bancii pot primi bonus de performanta anual, cu o valoare intre 25% si 100% din salariul lunar.

BNR mai ia o masura in premiera. Va face publica inclusiv transcrierea sedintelor Consiliului de Administratie, in termen de sapte zile de la fiecare sedinta, a spus purtatorul de cuvant al institutiei, Dan Suciu.

Sursa: digi24.ro

Adrian Vaduva

Foto: BNR

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.