Somajul stagneaza la 5,8% in iunie, dar numarul total al somerilor ramane peste nivelul de anul trecut

Somajul stagneaza la 5,8% in iunie, dar numarul total al somerilor ramane peste nivelul de anul trecut
Friday, 1 August 2025 economie

Rata somajului ajustata sezonier s-a mentinut in luna iunie 2025 la 5,8%, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica. Desi aparent stabila fata de luna precedenta, aceasta rata este insotita de o crestere notabila a numarului total de persoane fara loc de munca comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Astfel, numarul estimat al somerilor din categoria de varsta 15–74 ani s-a situat la 469.800 de persoane in iunie, usor mai redus fata de luna mai (470.500), dar cu peste 35.000 mai mare decat in iunie 2024, cand se inregistrau 434.100 de persoane.

Statistica arata si o discrepanta intre sexe: somajul in randul barbatilor a fost de 5,9%, cu 0,3 puncte procentuale peste cel inregistrat in randul femeilor (5,6%).

La nivelul populatiei adulte (25–74 ani), rata somajului este mai redusa, de 4,6% – 4,8% in cazul barbatilor si 4,3% in cazul femeilor. Aceasta categorie acopera aproximativ trei sferturi (74,1%) din totalul somerilor inregistrati in iunie.

Desi nivelul somajului se mentine stabil, evolutia comparativa anuala releva o presiune in crestere pe piata muncii, semn ca redresarea economiei ramane fragila in anumite sectoare afectate de restructurari sau stagnare.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.