Agentii econonomici nu vor plati dobanzi si penalitati de intarziere pana la 30 de zile dupa incetarea starii de urgenta

Agentii econonomici nu vor plati dobanzi si penalitati de intarziere pana la 30 de zile dupa incetarea starii de urgenta
Saturday, 21 March 2020 Taxe si impozite

Agentii econonomici nu vor plati dobanzi si penalitati de intarziere pana la 30 de zile dupa incetarea starii de urgenta

Firmele care nu si-au achitat obligatiile fiscale scadente au primit un ragaz de pana la 30 de zile dupa incetarea starii de urgenta, timp in care nu vor plati dobanzi si penalitati de intarziere.

Astfel, potrivit Ministerul Finantelor Publice, aceste masuri sunt valabile incepand cu data intrarii in vigoare a OUG 29/2020, aprobata miercuri de Executiv pentru sustinerea mediului de afaceri in contextul pandemiei de Coronavirus si publicata sambata in Monitorul Oficial.

Apoi, se suspenda sau nu incep masurile de executare silita prin poprire a creantelor bugetare, cu exceptia executarilor silite care se aplica pentru recuperarea creantelor bugetare stabilite prin hotarari judecatoresti pronuntate in materie penala.

„Masurile de suspendare a executarii silite prin poprire asupra sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti se aplica, prin efectul legii, de catre institutiile de credit sau tertii popriti, fara alte formalitati din partea organelor fiscale", potrivit sursei citate.

Aceste masuri fiscale inceteaza in termen de 30 de zile de la incetarea starii de urgenta.

Avand in vedere ca Ministerul Finantelor Publice a lansat un amplu program de garantare si subventionare a creditelor pentru IMM-uri in scopul de a sustine mediul privat si in special sectoarele lovite puternic de criza cauzata de virusul COVID-19, dar si masura de a rambursa cat mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injectii de capital catre companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie sa aiba o situatie fiscala actualizata, s-a decis renuntarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaratiilor.

Conducerea Ministerului Finantelor Publice si ANAF asigura contribuabilii ca toate cazurile exceptionale si argumentate de intarzieri in depunerea declaratiilor vor fi tratate cu toata deschiderea si indulgenta prevazuta de lege.

OUG 29/2020 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020.

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.