
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informeaza ca, incepand de luni, 8 septembrie 2025, intra in vigoare noile tarife si niveluri ale amenzilor contraventionale aferente rovinietei si peajului pentru vehiculele de transport.
''CNAIR informeaza utilizatorii retelei de drumuri nationale, drumuri expres si autostrazi ca, incepand de luni, 08.09.2025, tarifele si cuantumul amenzilor contraventionale pentru rovinieta si peaj se modifica in conformitate cu OG 23/2025 pentru modificarea si completarea OG nr.15/2002. Tot in conformitate cu prevederile OG 23/2025 se modifica si tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare intre Giurgeni si Vadu Oii'', a anuntat CNAIR.
Odata cu inceputul lui septembrie 2025, tarifele pentru utilizarea drumurilor nationale au fost modificate in baza Legii nr. 141/2025, vizand atat autoturismele, cat si vehiculele de transport marfa si persoane. Totodata, cuantumul amenzilor contraventionale pentru lipsa rovinietei valabile a fost majorat, fiind acum cuprins intre 500 si 1.000 de lei.
Pentru autoturisme, noile tarife, cu TVA inclus, sunt de 3,5 euro pentru o zi, 6 euro pentru 10 zile, 9,5 euro pentru 30 de zile, 15 euro pentru 60 de zile si 50 de euro pentru 12 luni. In cazul vehiculelor de transport marfa cu MTMA de pana la 3,5 tone, rovinieta costa intre 10 euro pentru o zi si 114 euro pentru un an.
Pentru camioanele cu MTMA intre 3,5 si 7,5 tone, tarifele pornesc de la 7,5 euro pe zi si ajung la 380 euro pe an, iar pentru cele de peste 12 tone variaza intre 17 euro pe zi si 1.425 euro pentru un an, in functie de numarul de axe.
In ceea ce priveste transportul de persoane, vehiculele cu pana la 23 de locuri platesc intre 7,5 euro pentru o zi si 380 euro pentru un an, iar cele cu mai mult de 23 de locuri intre 13 euro pentru o zi si 665 euro pentru un an.
Potrivit noilor reglementari, nivelul amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile variaza semnificativ in functie de categoria de vehicul. Pentru autoturisme, sanctiunile se situeaza intre 500 si 1.000 de lei. In cazul vehiculelor de transport marfa cu masa totala maxima autorizata (MTMA) de pana la 3,5 tone, amenzile se incadreaza intre 1.140 si 2.280 lei.
Pentru camioanele cu MTMA intre 3,5 si 7,5 tone, contraventiile sunt cuprinse intre 3.800 si 7.600 lei, iar pentru cele cu MTMA mai mare de 7,5 tone, dar sub 12 tone, amenzile variaza intre 6.650 si 13.300 lei. Vehiculele de peste 12 tone cu maximum 3 axe risca sanctiuni intre 8.550 si 17.100 lei, iar cele cu minimum 4 axe intre 14.250 si 28.500 lei.
In ceea ce priveste transportul de persoane, vehiculele cu o capacitate de pana la 23 de locuri (inclusiv soferul) pot primi amenzi intre 3.800 si 7.600 lei, in timp ce pentru cele cu peste 23 de locuri nivelul sanctiunilor urca la valori intre 6.650 si 13.300 lei.
Conform reglementarilor anuntate, tarifele pentru utilizarea podurilor peste Dunare dintre Fetesti si Cernavoda difera in functie de categoria vehiculului si de numarul de treceri achizitionate.
Pentru autoturisme si vehicule rutiere cu masa totala maxima autorizata (MTMA) de pana la 3,5 tone, costurile sunt de 19 lei pentru o trecere, 38 de lei pentru doua treceri si 304 lei pentru un abonament de 20 de treceri.
In cazul microbuzelor de pana la 23 de locuri si al vehiculelor de marfa cu MTMA intre 3,5 si 12 tone, tarifele sunt de 69 lei pentru o trecere, 137 lei pentru doua treceri si 1.195 lei pentru 20 de treceri.
Pentru autobuzele de peste 23 de locuri si vehiculele grele cu MTMA de minimum 12 tone si maximum 3 axe, tariful este de 94 lei pentru o trecere, 187 lei pentru doua treceri si 1.628 lei pentru 20 de treceri.
Cele mai ridicate costuri sunt aplicate vehiculelor de transport cu minimum 4 axe si MTMA de peste 12 tone: 133 lei pentru o trecere, 266 lei pentru doua treceri si 2.315 lei pentru 20 de treceri.
Cuantumul amenzilor pentru lipsa peajului valabil variaza in functie de categoria vehiculului, potrivit noilor reglementari.
Pentru autoturisme si vehiculele rutiere cu masa totala maxima autorizata (MTMA) de cel mult 3,5 tone (exclusiv cele destinate transportului de persoane), sanctiunile se situeaza intre 190 si 380 de lei.
In cazul microbuzelor cu pana la 23 de locuri si al vehiculelor de marfa cu MTMA intre 3,5 si 12 tone, amenzile sunt cuprinse intre 690 si 1.380 de lei.
Pentru autobuzele cu peste 23 de locuri si vehiculele grele cu MTMA de minimum 12 tone si maximum 3 axe, amenzile se ridica la valori intre 940 si 1.880 de lei.
Cele mai mari sanctiuni se aplica vehiculelor de transport cu minimum 4 axe si MTMA de peste 12 tone, unde lipsa peajului se sanctioneaza cu sume intre 1.330 si 2.660 de lei.
Incepand de luni, tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare de la Giurgeni–Vadu Oii vor fi ajustate, iar preturile variaza in functie de tipul vehiculului.
Pentru autoturisme si vehiculele rutiere cu masa totala maxima autorizata (MTMA) de cel mult 3,5 tone (exclusiv cele destinate transportului de persoane), costul va fi de 16 lei pentru o trecere si 257 lei pentru 20 de treceri, valabile pana la 31 decembrie.
Microbuzele cu pana la 23 de locuri si vehiculele de marfa cu MTMA intre 3,5 si 12 tone vor achita 38 de lei pentru o trecere si 662 de lei pentru 20 de treceri.
Pentru autobuzele cu peste 23 de locuri si vehiculele grele cu MTMA de minimum 12 tone si maximum 3 axe, tariful este de 63 de lei pentru o trecere si 1.095 lei pentru 20 de treceri.
Vehiculele de transport cu minimum 4 axe si MTMA de peste 12 tone vor plati 94 de lei pentru o trecere si 1.628 de lei pentru 20 de treceri.
Foto: pixabay.com
Adriana Vaduva