Concluzie surprinzatoare a lui Mugur Isarescu despre moneda nationala

Concluzie surprinzatoare a lui Mugur Isarescu despre moneda nationala
Monday, 15 May 2017 Finante si contabilitate, economie

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, nu crede ca vom avea un leu puternic in viitor din cauza majorarilor salariale care pun presiune pe curs. Tocmai de aceea, seful BNR considera ca o intarire a monedei nationale s-ar dovedi nesustenabila.

Un leu mai puternic nu este posibil in actualele conditii, spune guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Acesta a precizat ca e nevoie de o moneda mai slaba pentru a proteja exporturile romanesti. De doua luni, euro este cotat la peste 4,5 lei, iar afirmatiile lui Mugur Isarescu sunt un semnal ca acest nivel a devenit cel obisnuit si se va pastra si in viitor.

„Nu prea mai e loc de aprecierea cursului. Romania nu este mare exportatoare de bunuri de capital. Pentru bunurile pe care le exportam, campul nostru de competitivitate este redus. Daca la acest lucru adaugam si presiunile viitoare ale majorarilor salariale, atunci vedeti inca o data de ce am simtit nevoia sa transmitem acest mesaj. Nu avem nevoie de o apreciere a cursului pentru ca aceasta se va dovedi nesustenabila", spune seful Bancii Nationale.

De altfel, spusele lui Isarescu sunt reflectate in cursul de schimb afisat la inceput de saptamana, in care euro costa 4 lei si 55 de bani, cu jumatate de ban peste cel de la finele saptamanii trecute.

Totusi, comparativ cu dolarul, leul s-a intarit, crusul fiind de 4 lei si 15 bani pentru un dolar. Vesti proaste pentru romanii cu credite in franci. Astfel, cotatia francului elvetian a urcat la 4 lei si 16 bani.

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.