Depozitele la banci ale firmelor si populatiei, in usoara crestere

Depozitele la banci ale firmelor si populatiei, in usoara crestere
Wednesday, 28 September 2022 economie

Depozitele la banci ale firmelor si populatiei au crescut in luna august 2022 cu 0,3% fata de luna anterioara, pana la nivelul de 486 616,6 milioane lei, iar fata de aceeasi perioada a anului anterior s-au majorat cu 8,2% (-6,2% in termeni reali), potrivit unui comunicat al Bancii Nationale a Romaniei.

Depozitele in lei ale rezidentilor, cu o pondere de 63,5% in totalul depozitelor clientilor neguvernamentali, au crescut cu 2,3% fata de luna iulie 2022, pana la 308 996,8 milioane lei. Comparativ cu luna august 2021, acestea au crescut cu 5,9% (-8,1% in termeni reali).

Depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au scazut cu 0,04% fata de luna anterioara, pana la 158 998,3 milioane lei si au crescut cu 0,4% (-12,9% in termeni reali) fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Depozitele in lei ale altor sectoare (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) au crescut cu 5% (pana la 149 998,6 milioane lei) fata de luna precedenta, iar fata de luna august 2021 au inregistrat o crestere de 12,5% (-2,5% in termeni reali).

Depozitele in valuta ale rezidentilor, exprimate in lei, reprezentand 36,5% in volumul total al depozitelor clientilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 3,1% fata de luna iulie 2022, ajungand pana la nivelul de 177 619,8 milioane lei (exprimate in euro, acestea au scazut cu 1,6%, pana la 36 543,5 milioane euro). Comparativ cu luna august 2021, indicatorul exprimat in lei a crescut cu 12,3% (14%, in cazul exprimarii indicatorului in euro).

Depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei, exprimate in lei, s-au diminuat cu 1,6% fata de luna iulie 2022, pana la 124 454,6 milioane lei (exprimate in euro, acestea au scazut cu 0,1%, pana la 25 605,3 milioane euro). Comparativ cu aceeasi perioada a anului 2021, cresterea acestui indicator exprimat in lei a fost de 10% (11,7%, in cazul exprimarii indicatorului in euro).

Depozitele in valuta ale altor sectoare, exprimate in lei, au scazut cu 6,4% fata de luna iulie 2022, pana la 53 165,2 milioane lei (exprimate in euro, acestea s-au diminuat cu 5%, pana la 10 938,2 milioane euro). Comparativ cu august 2021, indicatorul exprimat in lei s-a majorat cu 18% (19,8%, in cazul exprimarii indicatorului in euro).

Foto: pixabay.com

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.