unioncont.ro Web analytics

Proiect de lege: ce se intampla cu firmele care incalca legea

Proiect de lege: ce se intampla cu firmele care incalca legea

Patronii de firme vor avea la dispozitie 90 de zile pentru a remedia eventualele greseli inainte ca reprezentantii fiscului sa-i amendeze. Cu alte cuvinte, proprietarii de firme care au incalcat legea, vor avea o perioada de gratie de trei luni pentru a rezolva eventualele nereguli descoperite de inspectorii de la Fisc. Angajatii ANAF vor face , mai intai, recomandari pentru remedierea acestora si abia dupa cele 90 de zile vor putea aplica amenzi.

Prevederea apare in proiectul de Lege a preventiei fiscale, publicat de Hotnews.

Legea se aplica atat Fiscului cat si celorlalte institutii de control, care vor fi obligate ca mai intai sa ofere sfaturi, plus un ragaz in care firmele care au gresit sa intre in legalitate. Proiectul de lege mai prevede ca autoritatile sa puna la punct serviciile on-line, pentru a informa contribuabilii. Cat despre termenul pentru remedierea neregulilor, acesta ar urma sa fie de 90 de zile.

Asfel, in cazul gasirii unor nereguli, firma va primi un avertisment impreuna cu impunerea respectarii unui plan cu termene clare de remediere.

In cel mult cinci zile lucratoare de la expirarea termenului, reprezentantii autoritatilor sunt obligati sa reia controlul. Daca se constata ca firma in cauza nu a respectat masurile impuse, urmeaza sanctionarea. Proiectul legii preventiei include nu mai putin de 396 de nereguli pentru care sunt prevazute amenzi.

De exemplu, daca bonul fiscal contine date gresite, amenda ar putea ajunge pana la 3 mii de lei, iar daca acesta nu ajunge la client, sanctiunea e de 1.250 de lei. Firmele care nu depun in fiecare an situatiile financiare risca sa fie amendate cu pana la 5.000 de lei. Sunt prevazute sanctiuni si pentru magazine - pana la 20.000 de lei pentru vanzarea unor marfuri fara termen de valabilitate afisat. Iar produsele fara eticheta atrag o amenda de pana la 300 de lei.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.