Proiect pentru sprijinirea fermierilor romani

Proiect pentru sprijinirea fermierilor romani
Wednesday, 14 September 2022 economie

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) ia in calcul sprijinirea fermierilor autohtoni. Astfel, potrivit unui proiect de hotarare postat pe site-ul institutiei, proprietarii ori arendasii unor ferme ar putea primi o suma de 96,2796 euro pe hectar (ha) in anul de cerere 2022, aferenta platilor directe unice pe suprafata.

Platile directe prevazute in acest proiect, ca mecanisme de sustinere a veniturilor producatorilor agricoli, sunt: schema de plata unica pe suprafata, plata redistributiva, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, denumita in continuare plata pentru inverzire si plata pentru tinerii fermieri.

Cele doua intervale de suprafata pentru care se acorda plata redistributiva pentru anul de cerere 2022 sunt intre 1 si 5 ha inclusiv si peste 5 ha pana la 30 ha inclusiv.

Astfel, valoarea platii directe pe suprafata pentru anul 2022 este de 96,2796 euro/ha, iar pentru cea pentru plata redistributiva, primul interval de 1-5 ha inclusiv, de 5 euro/ha, in timp ce pentru al doilea interval, peste 5 ha si pana la 30 ha inclusiv, este de 48,7184 euro/ha. Valoarea platii pentru inverzire se ridica la 58,5308 euro/ha, iar pentru tinerii fermieri, la 48,1398 euro/ha.

MADR precizeaza ca acest cuantum pe hectar se poate majora sau diminua pentru incadrarea in plafonul financiar alocat, pe baza suprafetelor determinate, iar sprijinul acordat pentru tinerii fermieri depinde de valoarea schemei de plata unica pe suprafata, insa nu poate depasi 50% din cuantumul pe hectar al acesteia.

Incepand cu data de 16 octombrie 2022, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura poate acorda plati in avans in cadrul schemelor de plati directe prevazute la art. 1, cu incadrarea in procentul de maximum 70%, prevazut in Regulamentul CE din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, in ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru platile directe si pentru masurile de dezvoltare rurala legate de suprafata si de animale.

De asemenea, APIA va efectua din 1 decembrie 2022 platile corespunzatoare diferentei intre plafonul alocat fiecarei plati prevazute si sumele calculate si acordate incepand cu data de 16 octombrie 2022 ca plati in avans.

Platile prevazute se acorda in limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru anii 2022 si 2023.

Potrivit proiectului, platile se fac in lei, utilizand cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana anterior datei de 1 octombrie 2022 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Foto: pixabay.com

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.