unioncont.ro Web analytics

Rezervele valutare ale BNR s-au redus in mai cu peste 730 milioane euro

Rezervele valutare ale BNR s-au redus in mai cu peste 730 milioane euro
Wednesday, 2 June 2021 economie

Rezervele valutare ale Bancii Nationala a Romaniei se situau, la finele lunii mai 2021, la 37.570 milioane euro, in scadere cu 734 milioane euro, fata de nivelul de 38.304 milioane de euro inregistrat la 30 aprilie 2021, conform informatiilor BNR.

In cursul lunii mai au avut loc intrari de 759 de milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor, alimentarea contului Comisiei Europene si altele.

De asemenea, au avut loc iesiri de 1.493 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

Nivelul rezervei de aur s-a mentinut la 103,6 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 5.211 milioane de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 mai 2021 au fost de 42.781 milioane de euro, fata de 43.185 milioane de euro la 30 aprilie 2021.

Platile scadente in luna iunie 2021 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor, insumeaza circa 92 de milioane de euro.

Foto: pixabay.com

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.