Rezervele valutare BNR, crestere de 735 milioane euro

Rezervele valutare BNR, crestere de 735 milioane euro
Thursday, 4 August 2022 economie

Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau, la finele lunii iulie, la nivelul de 42.768 milioane de euro, in crestere cu 735 milioane euro, fata de 42.033 milioane de euro inregistrate la 30 iunie 2022, informeaza BNR.

In cursul lunii iulie au avut loc intrari de 3.315 milioane de euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finantelor; alimentarea contului Comisiei Europene si altele.

De asemenea, au avut loc iesiri de 2.580 milioane de euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR; plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

Nivelul rezervei de aur s-a mentinut la 103,6 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 5.751 milioane de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 iulie 2022 au fost de 48.519 milioane de euro, fata de 47.823 milioane de euro la 30 iunie 2022.

Platile scadente in luna august 2022 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor, insumeaza circa 172 de milioane de euro.

Foto: pixabay.com

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.