unioncont.ro Web analytics

Romanii pot investi in Tezaur si Fidelis

Romanii pot investi in Tezaur si Fidelis
Friday, 26 February 2021 economie

Romanii care isi doresc sa-si investeasca banii in titluri de stat pot achizitiona TEZAUR si FIDELIS incepand din martie.

Ministerul Finantelor lanseaza noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populatiei prin intermediul celor doua programe, TEZAUR si FIDELIS.

Programul TEZAUR

Conform MFP, in perioada 01-29 martie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat TEZAUR prin intermediul unitatilor operative ale Trezoreriei Statului si prin subunitatile postale ale C.N. Posta Romana S.A.

Dobanzile anuale oferite sunt: 2,85% pentru scadenta de 1 an, 3,10% pentru scadenta de 3 ani si 3,25% pentru scadenta de 5 ani. Titlurile de stat sunt emise in forma dematerializata, au valoare nominala de 1 leu, iar dobanda anuala este platita la termenele prevazute in prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise in cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile si se pot rascumpara in avans.

Programul FIDELIS

In perioada 01-19 martie 2021, bancile partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comerciala Romana si B.R.D. – Groupe Société Générale vor pune in vanzare titluri de stat FIDELIS denominate in lei, dar si titluri de stat denominate in euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori Bucuresti. In emisiunea de titluri de stat FIDELIS pot investi persoanele fizice rezidente si nerezidente cu varsta de peste 18 ani pana la data de 19 martie 2021, inclusiv.

Titlurile de stat FIDELIS vor fi oferite atat in lei, cat si euro.

Dobanzile anuale pentru titlurile in lei sunt de 2,85% pentru scadenta de 1 an, 3,10% pentru scadenta de 3 ani si de 1,55% pentru titlurile de stat in euro cu o scadenta de 5 ani.

Titlurile de stat FIDELIS vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti.

Valoarea nominala a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea in lei si 100 de Euro pentru emisiunea in Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro.

Pentru subscrierea initiala a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de catre bancile intermediare, iar veniturile obtinute, atat din dobanzi, cat si din castigurile de capital, sunt neimpozabile.

Detinatorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate in cadrul emisiunilor anterioare si care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilitatile neridicate la scadenta aferente acestor emisiuni anterioare prin subscrierea in cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate in luna martie in cadrul Programelor de titluri de stat pentru populatie FIDELIS si TEZAUR.

Dobanzile anuale oferite pentru titlurile de stat destinate populatiei sunt stabilite peste nivelul randamentelor titlurilor de stat care sunt in prezent cotate pe piata secundara interbancara, iar veniturile provenind din dobanzi sunt neimpozabile.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.