Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata creste 3.000 de lei pe luna

Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata creste 3.000 de lei pe luna
Monday, 21 November 2022 economie

Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la suma de 3.000 de lei lunar, incepand cu 1 ianuarie 2023, potrivit unui proiect de Hotarare a Guvernului publicat pe site-ul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS). Este vorba despre angajatii care desfasoara un program normal de lucru, in medie de 165,333 ore pe luna, ceea ce reprezinta o crestere cu 17,6% fata de decembrie 2022.

Vor beneficia de majorarea salariului de baza minim un numar de 2.181.134 salariati.

"Incepand cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, prevazut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand 18,145 lei/ora", conform sursei citate.

La 1 ianuarie 2023, Hotararea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 950 din 5 octombrie 2021, se abroga.

Potrivit notei de fundamentare, in prezent, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este stabilit la 2.550 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, in medie pe luna in anul 2022, reprezentand 15,239 lei/ora, in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.

"Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata sa fie majorat la 3.000 lei lunar incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei Hotarari de Guvern, ceea ce reprezinta o crestere cu 17,6%, fata de luna decembrie 2022. In anul 2022, tariful orar este de 15,239 lei/ora pentru un program complet de lucru 167,333 ore pe luna, iar in anul 2023 tariful orar va fi de 18,145 lei/ora pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/luna", potrivit proiectului publicat de MMSS.

Pentru anul 2022, durata medie lunara a timpului de munca, determinata in conditiile Legii nr. 53/2003 republicata, este de 167,333 ore, iar pentru anul 2023, de 165,333 ore.

"Se estimeaza ca majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocuparii si prin cresterea puterii de cumparare a salariatilor", sustin initiatorii in nota de fundamentare.

In Romania beneficiaza in prezent de salariul minim brut garantat in plata de 2.550 lei un numar de circa 856.830 de salariati, ceea ce reprezinta un procent de aproximativ 16,27% din numarul total de salariati activi - 5.265.252. De majorarea salariului de baza minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 salariati.

Majorarea propusa va avea efecte pozitive asupra cresterii economice prin stimularea ocuparii, cresterii puterii de cumparare a salariatilor si reducerii muncii la negru, dar va avea impact si asupra cresterii consumului cu o influenta si asupra importului bunurilor de consum.

Conform proiectului, cresterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocuparii in sectoarele in care exista cerere de forta de munca datorita faptului ca munca devine mai atractiva pentru anumite categorii de salariati (femei, tineri,etc.).

"Majorarea salariului de baza minim brut pe tara influenteaza, pe langa cei 2.181.134 de salariati direct afectati, si mult mai multe drepturi si obligatii, cum ar fi: modificarea salariului de baza minim brut pe tara determina cresterea contributiei pentru persoane cu handicap neincadrate intrucat acest calcul se raporteaza la salariul minim (Legea nr. 448/2006 art. 78 (3)); modificarea bazei anuale de calcul al contributiei de asigurari sociale in cazul persoanelor care realizeaza venituri din activitati independente/drepturi de proprietate intelectuala intrucat venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decat nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice privind veniturile estimate (Legea 227/2015 art. 151)", se mentioneaza in nota de fundamentare.

Totodata, vor fi influente in ceea ce priveste majorarea plafonului in functie de care persoanelor fizice ce obtin venituri non-salariale le poate reveni obligatia de a plati contributii de asigurari sociale si asigurari sociale de sanatate, intrucat aceste plafoane se determina in functie de nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice pentru veniturile estimate - (Legea 227/2015-art.145 (1) lit. b), art. 180), dar si in privinta majorarii normelor de venit pentru veniturile din activitati independente impuse pe baza normelor de venit.

Norma de venit pentru fiecare activitate desfasurata de contribuabil nu poate fi mai mica decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la momentul stabilirii acesteia, inmultit cu 12. De asemenea, modificarea salariului de baza minim brut pe tara determina cresterea punctului de amenda intrucat acesta se raporteaza la salariul minim, se arata in document.

In proiect se mentioneaza ca masura cresterii salariului minim afecteaza multiple sectoare de activitate cum ar fi comertul, transporturile si intreprinderile mici si mijlocii unde nivelul salariilor este mai mic fata de medie, cu influente asupra cresterii cheltuielilor cu forta de munca.

Adrian Vaduva

Foto: pixabay.com

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.