unioncont.ro Web analytics

Scutire si prorogarea termenelor de plata pentru firmele afectate de SARS-CoV-2

Scutire si prorogarea termenelor de plata pentru firmele afectate de SARS-CoV-2
Friday, 19 June 2020 Noutati legislative

Guvernul a adoptat o serie de masuri suplimentare pentru sprijinirea firmelor afectate de criza SARS-CoV-2. In acest fel, va fi asigurata continuarea activitatii acestora si pastrarea locurilor de munca in economie a anuntat Ministerul Finantelor Publice (MFP).

Actul normativ aprobat de executiv prevede, printre altele, prelungirea scutirii de obligatia platii impozitului specific pentru anumite domenii economice, extinderea acordarii de bonificatii pentru plata impozitului pe profit si a impozitului pe veniturile microintreprinderilor si prelungirea suspendarii calculului de dobanzi si penalitati de intarziere.

Masurile vor avea efecte pozitive orizontale pe circuitele economico-financiare si asupra furnizorilor directi si indirecti.

In ceea ce priveste prorogarea unor termene, expertii MFP arata ca reluarea activitatii de catre mediul de afaceri presupune existenta unor disponibilitati banesti si, in conditiile in care mediul economic se relanseaza etapizat, este necesar sa fie mentinute lichiditatile financiare.

Astfel, Guvernul a aprobat propunerile ministerului de resort pentru prelungirea aplicarii unor masuri fiscale pana la data de 25 octombrie 2020.

Potrivit sursei citate nu se calculeaza si nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere, conform Codului de procedura fiscala, pentru obligatiile fiscale care au devenit scadente dupa data de 21 martie 2020, nu se calculeaza si nu se datoreaza dobanzi si penalitati pentru plata cu intarziere a ratelor din graficele de esalonare, masurile referitoare la suspendarea executarii silite, reducerea semnificativa a perioadei de solutionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere, suspendarea conditiilor de mentinere a esalonarilor la plata.

De asemenea, pe perioada starii de urgenta, contribuabilii platitori de impozit specific, reglementat de Legea nr.170 /2016, au beneficiat de scutire de la plata impozitului. Avand in vedere restrictiile legate de desfasurarea activitatii aplicabile in continuare anumitor domenii, s-a impus prelungirea aplicarii masurilor de reducere a sarcinii fiscale pentru acest sector de activitate, prin acordarea unei scutiri de impozit aferent unei perioade din anul 2020.

"Intrucat impozitul specific este un impozit anual, iar declararea si plata acestuia se efectueaza semestrial, in transe egale, a fost adoptata scutirea de la plata impozitului specific, in anul fiscal 2020, pentru o perioada de 90 zile. Concomitent s-a prevazut si mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, in sensul scaderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Aceasta scutire de impozit va fi aplicabila de catre toti contribuabilii care se afla sub incidenta Legii nr.170 /2016 privind impozitul specific unor activitati, intrucat nu sunt reglementate conditii specifice de acordare. Impozitul astfel recalculat va fi impartit in doua plati semestriale egale, prima plata urmand a fi efectuata pana la 25 iulie 2020", noteaza sursa citata.

Totodata, pentru contribuabilii care, in anul 2020, aplica prevederile din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.48/2020 privind unele masuri financiar-fiscale, deoarece impozitul specific se determina la nivelul unui an calendaristic, mecanismul de calcul al acestuia impune cumularea numarului de zile in care nu s-a desfasurat activitate in perioada starii de urgenta cu cele 90 de zile stabilite in sedinta de Guvern de marti, totalul acestora urmand sa se scada din cele 365 zile ale anului fiscal.

Pe domeniul TVA, Guvernul a adoptat o serie de masuri, cum ar fi scutiri pentru livrarile si achizitiile intracomunitare de masti de protectie individuale si ventilatoare medicale pentru terapie intensiva, pana la data de 31 iulie 2020, doar in masura in care se incadreaza in prevederile Deciziei (UE) 2020/491 a Comisiei din 3 aprilie 2020 privind scutirea de taxe la import si exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru marfurile necesare pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 in cursul anului 2020.

"Avand in vedere participarea Romaniei la dezvoltarea unei rezerve europene de capacitati medicale, de echipamente medicale de terapie intensiva si de echipamente individuale de protectie, destinate combaterii amenintarilor transfrontaliere grave pentru sanatate si faptul ca taxa pe valoarea adaugata nu reprezinta un cost eligibil in cadrul acordului de grant incheiat in acest sens cu Comisia Europeana, s-a impus introducerea cu celeritate a unei scutiri temporare de TVA pentru livrarile, importurile si achizitiile intracomunitare de masti de protectie individuale si ventilatoare medicale pentru terapie intensiva, necesare pentru constituirea rescEU - rezerva de capacitati a Uniunii Europene", subliniaza MFP.

Masura este limitata in timp pana la 1 octombrie 2020, respectiv pe durata participarii Romaniei la acest proiect.

Au fost luate, totodata, si masuri privind bonificatii la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microintreprinderilor. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2020, pentru plata impozitului pe profit si a impozitului pe veniturile microintreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, pana la data de 25 aprilie 2020, s-a instituit un sistem de bonificatii.

In procesul de dezbatere parlamentara privind legea de aprobare, respectiv Legea nr.54/2020, a fost admis un amendament prin care se reglementeaza ca bonificatiile pentru plata impozitului pe profit si a impozitului pe veniturile microintreprinderilor sa se acorde si pentru trimestrele II si III, la termenele de plata 25 iulie 2020 si 25 octombrie 2020.

Desi prevederea adoptata stabileste faptul ca atat contribuabilii platitori de impozit pe profit, cat si contribuabilii platitori de impozit pe veniturile microintreprinderilor beneficiaza de bonificatie, pentru calculul acesteia lipseste referinta la impozitul pe veniturile microintreprinderilor, creandu-se premisele unei interpretari in aplicarea bonificatiei, intrucat aceasta se scade pentru microintreprinderi din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat, si nu din impozitul pe profit datorat, asa cum este reglementat in prezent.

In plus, pentru contribuabilii platitori de impozit pe profit care au optat pentru anul fiscal modificat sau cei care platesc concomitent impozit specific si impozit pe profit nu sunt reglementari specifice.

Actul normativ prevede extinderea regulilor si pentru aceste categorii de contribuabili in sensul aplicarii bonificatiilor pentru achitarea impozitului pe profit datorat/platii anticipate, pentru trimestrele II si III, respectiv pentru perioada 26 iunie - 25 septembrie, inclusiv, si perioada 26 septembrie - 25 decembrie, inclusiv, din anul 2020, dupa caz.

Foto: mfinante.gov.ro

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.