Taxa de timbru, inlocuita de un impozit nou

Taxa de timbru, inlocuita de un impozit nou
Tuesday, 10 January 2017 Taxe si impozite

Taxa de timbru a fost eliminata de curand, insa Guvernul cauta deja alternative pentru a o inlocui. Producatorii autohtoni sustin ca anularea ei face ca industria auto romaneasca sa scada cu 30 la suta, ceea ce inseamna o reducere cu pana la 15.000 a locurilor de munca. Timbrul de mediu este o taxa introdusa in 2013, declarata ilegal de Curtea Europeana de Justitie.

Pana acum, pentru poluarea facuta de un autovehicul din 2005, euro 5, timbrul de mediu se ridica la peste 1000 de euro. In timp ce o masina din 2016, euro 6, obliga cumparatorul la plata unui timbru de 150 de euro.

Odata eliminata taxa de mediu va creste numarul vanzarilor de masini la mana a doua. Anul trecut, de exemplu, unul din patru autovehicule vandute la noi in tara a fost la mana a doua. In plus, in pericol ar fi si programele Rabla si Casa Verde.

Acum, noul ministru al Mediului, Daniel Constantin, cauta deja alternative pentru timbrul de mediu. Constantin a lasat de inteles ca pana la sfarsitul anului va fi gasita o noua formula care sa limiteze inmatricularea de masini poluante si care sa protejeze industria auto. Acesta a afirmat ca, desi au existat diverse discutii despre introducerea unei accize in pretul carburantului, atat la nivel tehnic cat si politic, aceasta masura nu a fost suficient fundamentata si „nu poate intra in discutie, cel putin acum".

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.