Ajutoarele sociale, in vizorul austeritatii? Veronica Dutu reactioneaza: „O gluma de prost gust!”

Ajutoarele sociale, in vizorul austeritatii? Veronica Dutu reactioneaza: „O gluma de prost gust!”
sâmbătă, 14 iunie 2025 Diverse

Intr-un context marcat de ingrijorari privind viitoarele masuri de austeritate, Veronica Dutu, expert fiscal si CEO al companiei UnionContExpert, a comentat in direct la B1TV zvonurile privind o posibila taiere a ajutorului de inmormantare si a burselor scolare.

Cu un ton categoric, Dutu a calificat ideea drept absurda:

„Din punctul meu de vedere, cred ca este o gluma cele doua sporuri, sa zic asa, nici nu sunt sporuri. Doua ajutoare. Cel de inmormantare undeva la 8.000 de lei, atat a fost anul trecut, 8.600 de lei."


Femeia de afaceri subliniaza ca aceste forme de sprijin nu ar trebui sa fie afectate in niciun scenariu de ajustare bugetara:

„Discutia cred ca s-a dus undeva spre zona de evaziune a companiilor care fac astfel de servicii, ca toate companiile nu ar da bonuri fiscale."

Mai mult, ideea eliminarii burselor pentru elevi a fost calificata drept revoltatoare: „Iar pe bursa scolara cred ca este o gluma de prost gust. Eu nu cred asa ceva."

CEO UnionContExpert crede ca taxa de solidaritate ar putea reprezenta prima etapa in implementarea unui sistem de impozitare progresiva, incepand chiar din 2026.

„Despre taxa de solidaritate, cred ca este un pas spre o impozitare progresiva incepand cu 1 ianuarie 2026."

In opinia sa, ideea de solidaritate fiscala este profund distorsionata:„Sa fim solidari cu cine? Sa fim solidari cu cei care au dus acest deficit bugetar atat de mare? Eu sunt solidar cu oamenii care chiar au nevoie de ajutorul nostru."

Dutu atrage atentia ca noua taxa risca sa afecteze exact clasa de mijloc – adica oamenii activi, calificati, care isi platesc toate obligatiile la stat:„De ce sa dai in persoanele care muncesc? Este posibil sa fie platita de oamenii cu venituri medii care fac parte din clasa de mijloc a societatii romanesti. Oameni care au invatat ani de zile, care invata in continuare pentru a-si pastra aceasta calificare inalta."

In contextul in care se vehiculeaza un prag de aplicare a taxei incepand de la 10.000–12.000 de lei net lunar, Dutu respinge ideea ca acesti contribuabili ar trebui considerati „bogati":„Eu nu cred ca esti un om bogat daca ai 12.000 de lei net pe luna. Da, ai un trai ceva mai bun, dar nu poti sa zici ca esti un om bogat avand in vedere ca nevoia lunara a unei familii de patru persoane se duce la 10.000 de lei. Nu vorbim de sume wow."

Problema reala, spune expertul fiscal, nu este colectarea suplimentara de la cei care platesc deja corect, ci de lipsa de responsabilitate a celor care au generat dezechilibrul: „Daca imi cereti un punct de vedere, eu nu sunt de acord sa fiu solidar cu cei care au furat. Pentru ca acest deficit bugetar nu a fost facut de companiile care isi platesc corect taxele la bugetul statului."

Mai mult, neclaritatea asupra bazei de calcul adanceste incertitudinea in mediul economic: „Este vorba de veniturile din salarii? Sau si din chirii, dobanzi, investitii la bursa? Nu este clar asupra carui venit se aplica acest procent de 20%."

Impozitarea progresiva pare sa fie alternativa la majorarea TVA-ului si altor taxe generalizate. Totusi, Veronica Dutu avertizeaza ca aceasta masura nu este o solutie magica si va avea consecinte pentru toti contribuabilii, indiferent de venit.

„Suna bine pentru popor. Dar in acelasi timp eu cred ca trebuie sa aplici mai multe taxe la mai multe tipuri de venit. Adica nu trebuie sa aplici doar o singura taxa." Aceasta subliniaza ca simpla redistribuire a poverii fiscale asupra unei singure categorii sociale este o strategie riscanta si ineficienta. „Nu ai cum sa impozitezi doar o patura sociala si ai rezolvat deficitul bugetar."

In contextul actual, in care guvernul pregateste un pachet masiv de reforme fiscale, Veronica Dutu a confirmat ca sunt in discutie zeci de modificari legislative: „Este vorba de 60 de modificari. 60-80 de masuri fiscale, spune Nicusor, dar sunt gandite in acest moment."

Aceasta avalansa de masuri fiscale ar putea aduce o restructurare completa a sistemului de taxare din Romania, afectand toate sursele de venit — de la salarii, chirii, dividende, pana la pensii speciale si investitii. Prin urmare, chiar daca impozitarea progresiva ar putea reduce presiunea de a majora TVA-ul, costul total va fi resimtit la scara larga. „Cu siguranta toti vom pierde incepand cu 1 iulie."

Romania se confrunta si cu un deficit de 3,5 miliarde de lei la Fondul de Asigurari de Sanatate. Cauzele sunt multiple, insa problema de fond ramane dezechilibrul dintre contribuabili si beneficiari, dublat de un sistem cu numeroase disfunctionalitati.

„S-a ajuns aici pentru ca din acest fond national de sanatate, care este alimentat din cateva surse—salariatii care platesc contributia la sanatate, alte persoane, taxa de clawback si subventiile de la bugetul statului—numarul contribuabililor este mult mai mic fata de cei care beneficiaza cu adevarat de aceste servicii", a declarat Veronica Dutu la B1TV.

Aceasta disproportie, in opinia ei, reflecta o realitate grava: Romania este o tara cu un grad ridicat de imbolnavire si, in acelasi timp, cu o lipsa de eficienta in gestionarea banilor din sanatate.

„Asta demonstreaza ca avem un popor bolnav. Daca am avea un popor sanatos, nu ar fi nevoie sa cheltuim atat de multi bani pe concediile medicale."

Dutu atrage atentia si asupra unor practici discutabile care contribuie la dezechilibru, in special in ceea ce priveste concediile medicale acordate fara temei real. „Nu acuz pe nimeni, dar sunt situatii in care se acorda concedii medicale fara ca omul sa fie intr-o situatie critica. Si acei bani sunt platiti initial de companii, dar se recupereaza din fondul de sanatate. Unele companii isi primesc banii in 5-6 ani sau niciodata."

Problemele nu se opresc aici. Anvelopa bugetara a fondului este mai mica decat nevoile reale, iar sistemul fiscal actual lasa zone de venit neimpozitate corespunzator pentru sanatate, cum ar fi cele din drepturile de autor: „Se discuta ca si veniturile din drepturi de autor sa fie taxate cu contributia la sanatate, pentru ca acum platesti doar daca nu esti si salariat. Dar cand te duci la spital, serviciile sunt aceleasi, indiferent de sursa ta de venit."

Situatia grava a serviciilor de urgenta reflecta colapsul iminent in care se afla sistemul: „Am sunat salvarea vineri la ora 9 si a venit la 4 dimineata. A venit dupa sapte ore. Asta este starea serviciilor medicale in Romania."

Romania continua sa functioneze pe datorie. Potrivit expertului fiscal guvernul are nevoie de 30 de miliarde de lei pana la sfarsitul anului 2025 pentru a acoperi deficitul bugetar. Asta inseamna o medie de 5 miliarde de lei lunar, suma pe care Ministerul Finantelor o cauta pe piata imprumuturilor, in conditii din ce in ce mai dificile.

„In luna iunie, statul trebuie sa se imprumute cu 5 miliarde de lei, iar in luna mai s-a imprumutat cu 6 miliarde de lei. Recent, statul s-a imprumutat la o dobanda de 7,5% pe o perioada de 88 de luni", a precizat Veronica Dutu in interventia sa la B1TV.

Aceasta atrage atentia asupra pericolului rostogolirii datoriilor, practica devenita norma in ultimii ani.

„Cand aceste imprumuturi ajung la scadenta, nu vom avea de unde sa le platim. Ne vom imprumuta din nou, doar ca sa acoperim alte datorii. Este un cerc vicios care impovareaza economia si bugetul public."

Pe fundalul acestor presiuni financiare, Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) ofera un mic respiro. Romania a primit recent transa a treia, in valoare de 1,3 miliarde de euro, insa alte 869 milioane de euro raman blocate.

„Este o veste buna ca s-a deblocat transa 3 din PNRR, dar mai sunt 869 milioane de euro care nu vin, pentru ca Romania inca nu si-a facut temele. Avem restante in modificarea legislatiei privind pensiile speciale si in numirea sefilor la agentiile si companiile de stat."

Acesti bani, potrivit Comisiei Europene, raman inaccesibili cel putin pana in noiembrie 2025, ceea ce reduce marja de manevra a guvernului si pune si mai multa presiune pe imprumuturile interne.

„Pana in noiembrie trebuie sa rezolvam aceste situatii. Altfel, pierdem bani pe care ne bazam in plin an electoral si intr-un moment in care economia are nevoie de investitii reale, nu de cheltuieli acoperite din datorie", a conchis Veronica Dutu.

Desi gandite ca masuri de protectie sociala, subventiile pentru energie risca sa impovareze suplimentar bugetul de stat. Dutu atrage atentia ca o parte din datoria publica — deja considerata nesustenabila de guvernatorul BNR Mugur Isarescu — este alimentata tocmai de aceste scheme de sprijin.

„Doar romanii cu venituri pana in 2.500 de lei vor primi aceste subventii de la stat, numai ca, pana la sfarsitul anului, subventia se ridica la 1,78 miliarde de lei", a declarat Veronica Dutu la B1TV.

Aceasta estimeaza ca, adaugand aceasta suma la deficitul bugetar de 30 de miliarde de lei, povara totala urca la peste 32 de miliarde — intr-un context economic extrem de fragil.

„Mai punem si pe asta aproape 2 miliarde, se fac 32 de miliarde. Iar anul viitor sunt prevazuti inca 894 de milioane de lei, pentru ca se aplica scutirea doar pana in martie 2026."

Programul prevede acordarea unor carduri de energie in valoare de 700–800 de lei, insa mecanismul de distribuire ridica serioase semne de intrebare.

„Este vorba de niste carduri pe care le vor primi persoanele vulnerabile. Dar, ca sa le primeasca, trebuie sa depuna o cerere la primarie, inteleg ca printr-o aplicatie speciala dezvoltata de STS. Numai ca aceasta aplicatie nu exista inca si mai sunt doar doua saptamani pana cand oamenii trebuie sa isi plateasca facturile."

Intarzierea implementarii si lipsa unui sistem functional de distributie a ajutorului ar putea lasa tocmai pe cei mai vulnerabili fara sprijin in momentul cel mai critic.

„O sa platim chiar de trei ori mai mult pe facturile noastre. Si mai mult decat atat, aceste preturi la energie vor afecta in special populatia cu venituri foarte mici", a concluzionat femeia de afaceri.

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.