BNR, decizie importanta legata de rata de politica monetara

BNR, decizie importanta legata de rata de politica monetara
vineri, 6 aprilie 2018 Economie

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a hotarat sa nu modifice rata de dobanzii de politica monetara. Astfel, nivelul ratei dobanzii de politica monetara a fost mentinuta la 2,25% pe an, conform informatiilor oferite de Banca Nationala.

Alte decizii luate de Consiliul BNR au fost mentinerea ratei dobanzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% pe an, iar rata dobanzii aferente facilitatii de creditare la 3,25% pe an precum si pastrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

„Rata anuala a inflatiei a inregistrat o crestere semnificativa in luna ianuarie 2018, pana la 4,32%, de la 3,32% in decembrie 2017, urmata in luna februarie de o crestere la 4,72%, usor sub nivelul prognozat. Principalele cauze tin de efectele de baza asociate reducerilor si eliminarilor de impozite indirecte si taxe nefiscale in perioada similara a anului anterior, dar si de majorarile recente ale tarifelor la energia electrica, gaze naturale si energie termica, precum si de cresterea pretului combustibililor", potrivit sursei citate.

Rata anuala a inflatiei CORE2 ajustat si-a accelerat ascensiunea, pana la 2,8% in ianuarie si 2,9% in februarie 2018, de la 2,4% in decembrie 2017. Majorarea reflecta acumularea progresiva de presiuni inflationiste pe partea cererii si pe cea a costurilor, dar si influentele cursului de schimb al leului, receptate prioritar de segmentul preturilor serviciilor.

Rata medie anuala a inflatiei IPC a continuat sa creasca pana la 1,7% in ianuarie si 2,1% in februarie 2018, de la 1,3% in luna decembrie 2017. Calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum, media anuala a crescut la 1,6% in februarie, de la 1,1% in luna decembrie 2017.

Cresterea economica a decelerat in trimestrul IV 2017, conform asteptarilor, dinamica sa anuala ramanand, totusi robusta, la 6,9%, dupa nivelul de 8,8% atins in trimestrul III, ce a reprezentat maximul perioadei post-criza.

Pe partea cererii, principalul determinant al cresterii economice a continuat sa fie consumul gospodariilor populatiei, desi cu o contributie diminuata, in timp ce un aport pozitiv in crestere a fost adus de formarea bruta de capital fix, care a atins cel mai mare nivel din 2015.

„Exportul net si-a marit in schimb contributia negativa la avansul PIB. Pe partea ofertei, cresterea economica a beneficiat de o sustinere cvasigenerala (servicii, industrie, constructii, impozite nete). Pe ansamblul anului 2017, cresterea economica a accelerat la 7%, in conditiile dinamizarii semnificative a cererii interne, dar si a unui aport negativ in crestere a exportului net, care a avut ca implicatii inclusiv majorarea la 3,4% a ponderii deficitului de cont curent in PIB", precizeaza BNR.

Banca Centrala mai spune ca datele statistice aferente lunii ianuarie 2018 releva mentinerea la un nivel deosebit de ridicat a dinamicii anuale a productiei industriale, precum si a celei aferente activitatii de comert si servicii, concomitent insa cu temperarea ritmului anual de crestere a salariului net real.

„Conditiile monetare au continuat sa-si atenueze caracterul acomodativ in trimestrul I 2018, in contextul cresterii usoare a cotatiilor relevante ale pietei monetare si al relativei stabilitati a cursului de schimb al leului. Pe ansamblul primelor doua luni ale anului 2018, dinamica anuala a creditului acordat sectorului privat s-a mentinut la nivelul mediei trimestrului IV 2017. Componenta in lei a continuat sa si mareasca ponderea in creditul total, pana la 62,9% la sfarsitul lunii februarie (de la un minimum de 35,6% in mai 2012). Pe ansamblul anului 2017 dinamica nominala a creditului acordat sectorului privat (5,6%) s-a situat sub ritmul anual de crestere economica, gradul de intermediere financiara continuand astfel sa se reduca", se mai arata in document.

Cele mai recente evaluari reconfirma perspectiva continuarii cresterii si a plafonarii ulterioare a ratei anuale a inflatiei deasupra intervalului tintei pe orizontul foarte scurt de timp, in linie cu prognoza pe termen mediu din februarie 2018, care indica revenirea acesteia spre finalul anului curent la limita superioara a intervalului.

„Incertitudinile si riscurile asociate perspectivei inflatiei provin in principal din partea preturilor administrate si a celor volatile. Ele decurg si din conduita politicii fiscale si conditiile de pe piata muncii. Relevanta este, de asemenea, evolutia economiei si a inflatiei in zona euro si, implicit, conduita politicii monetare a BCE si a bancilor centrale din regiune. Pe baza datelor disponibile in acest moment, Consiliul de administratie al BNR a hotarat mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 2,25% pe an. Totodata, a decis mentinerea la 1,25% pe an a ratei dobanzii pentru facilitatea de depozit si a ratei dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) la 3,25% pe an", informeaza BNR.

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.