unioncont.ro Web analytics

Cand pot depune agricultorii romani cererile pentru subventionarea motorinei?

Cand pot depune agricultorii romani cererile pentru subventionarea motorinei?
vineri, 3 decembrie 2021 Economie

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a anuntat ca in luna decembrie agricultorii romani pot depune cererile de acord pentru finantare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura pentru anul 2022.

Documentele trebuie depuse la centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura sau al municipiului Bucuresti pe raza carora sunt situate exploatatiile agricole pentru care se solicita ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata.

Beneficiarii acestei scheme de sprijin sunt producatorii agricoli, persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale (...) care sunt inregistrati in Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantatiilor viticole, alte evidente funciare, care exploateaza terenuri agricole, individual sau in forme de asociere conform legislatiei in vigoare, in scopul obtinerii productiei agricole.

Pot beneficia de sprijin producatorii agricoli, persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, si/sau persoane juridice, grupuri de producatori recunoscute sau organizatii de producatori recunoscute, dupa caz, care sunt inregistrati in Registrul national al exploatatiilor si care detin, cresc sau exploateaza animale, individual sau in forme de asociere conform legislatiei in vigoare, in scopul obtinerii productiei agricole.

Sunt eligibile pentru obtinerea ajutorului de stat organizatiile de imbunatatiri funciare si federatiile de organizatii de imbunatatiri funciare inscrise in Registrul national al organizatiilor de imbunatatiri funciare si Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare precum si organismele/organizatiile de cercetare, respectiv universitatile, institutele si statiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finantare, al caror scop principal este de a realiza cercetare fundamentala, cercetare industriala sau dezvoltare experimentala si de a-si face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

"Persoanele fizice pot fi acceptate ca potentiali beneficiari ai prezentei scheme daca in termen de 60 de zile lucratoare de la data primirii notificarii privind acordul prealabil, dar nu mai tarziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizeaza ca persoana fizica autorizata sau intreprindere individuala, conform OUG nr. 44/2008, cu modificarile si completarile ulterioare", conform MADR.

Conditiile de acordare in functie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic si/sau imbunatatiri funciare in care isi desfasoara activitatea sunt sa fie inscrisi in Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (sa detina ID fermier) si in evidentele APIA cu suprafetele de teren pe care le exploateaza sau in Registrul plantatiilor viticole, dupa caz, dar si in Registrul agricol cu suprafetele agricole aflate in exploatare, inclusiv pentru spatiile protejate (sere si solarii), precum si cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ pasari/familii de albine/viermi de matase, dupa caz.

Potrivit sursei citate, beneficiarii trebuie sa fie inregistrati in Registrul national al exploatatiilor (RNE) al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor sau sa detina document de inregistrare/autorizare sanitara veterinara pentru porci/pasari/familii de albine/viermi de matase, dupa caz.

„Suprafetele de teren pe care le exploateaza trebuie sa fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafata parcelei agricole sa fie de cel putin 0,3 ha. In cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbustilor fructiferi, suprafata parcelei agricole trebuie sa fie de cel putin 0,1 ha si/sau dupa caz, sa detina un numar minim de animale. Pentru legume cultivate in sere si solare, pentru care se acorda schema de sprijin cuplat, suprafata minima a exploatatiei este de 0,3 ha, iar suprafata minima a parcelei este de 0,03 ha. Prin exceptie, pentru ciuperci sa iau in considerare suprafetele din adeverintele emise de primarii", a anuntat MADR.

Alte conditii vizeaza ca beneficiarii sa exploateze/sa detina/sa creasca animale/pasari/familii de albine/viermi de matase in vederea obtinerii productiei agricole pentru care solicita ajutorul de stat si sa utilizeze instalatii de irigat actionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune la APIA insotita de urmatoarele documente: copie a documentelor de identitate si a documentelor de inregistrare; adeverinta eliberata de Primarie cu suprafetele agricole aflate in exploatare, inclusiv pentru spatii protejate /cu efectivele de animale/pasari/familii de albine/viermi de matase, dupa caz; adeverinta eliberata de catre Oficiul National al Viei si al Produselor Vitivinicole pentru suprafetele cu vie, dupa caz.

De asemenea, solicitantii trebuie sa prezinte situatia suprafetelor si a structurii estimative a culturilor pentru care solicita ajutorul de stat si/sau productia de ciuperci estimata; copia documentului care atesta inregistrarea/autorizarea sanitara veterinara pentru porci/ pasari/familii de albine/viermi de matase, dupa caz; situatia privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, in functie de specie, intocmita de beneficiar; dovada ca nu figureaza ca debitor la organizatiile de imbunatatiri funciare si federatiile de organizatii de imbunatatiri funciare inscrise in Registrul national al organizatiilor de imbunatatiri funciare, precum si la Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare, furnizorul de apa si de electricitate, dupa caz.

Nu in ultimul rand, trebuie depusa o copie de pe contractul de irigatii/furnizare a apei, cantitatile de motorina pentru care se solicita ajutorul de stat sub forma de rambursare pentru sectorul imbunatatiri funciare si angajamentul solicitantului persoana fizica cu privire la autorizarea ca persoana fizica autorizata sau intreprindere individuala, conform OUG nr.44/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin.

MADR precizeaza ca acordul prealabil pentru finantare prin rambursare se emite de catre centrele APIA judetene, in termen de cel mult 20 zile lucratoare de la data limita de depunere a cererii de acord.

Documentele necesare depunerii cererilor de acord pentru finantare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura pentru anul 2022 sunt publicate pe site-ul APIA.

Pentru a veni in sprijinul fermierilor, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian Chesnoiu, a dispus ca, pentru anul viitor, sa se realizeze o analiza in vederea implementarii unor solutii care sa vizeze renuntarea la anumite documente ce trebuie sa insoteasca cererile de sprijin.

Foto: pixabay.com

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.