Cifra de afaceri din comertul cu ridicata s-a majorat cu 22%

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata s-a majorat cu 22%
miercuri, 1 martie 2023 Economie

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) s-a majorat, anul trecut, in termeni nominali, ca serie bruta, cu 22% comparativ cu anul precedent, anunta Institutul National de Statistica (INS).

Avansul cifrei de afaceri din comert a fost generat de cresterea activitatilor de intermediere in comertul cu ridicata (+45,7%), comertului cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii (+36,5%), comertului cu ridicata specializat al altor produse (+28,1%), comertului cu ridicata al altor masini, echipamente si furnituri (+18,2%), comertului cu ridicata al produselor alimentare, al bauturilor si al tutunului (+16,9%), comertului cu ridicata nespecializat (+14,8%), comertului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decat cele alimentare (+13,5%) si comertului cu ridicata al echipamentului informatic si de telecomunicatii (+12,9%).

In decembrie 2022 comparativ cu noiembrie 2022, cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a scazut, in termeni nominali, atat ca serie bruta cu 9,9%, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 1,9%.

Pe serie bruta, evolutia afacerilor din comert in luna decembrie 2022, comparativ cu luna precedenta, a scazut ca urmare a declinului din comertul cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii (-25,1%), comertul cu ridicata specializat al altor produse (-23,5%), comertul cu ridicata nespecializat (-10,1%), comertul cu ridicata al echipamentului informatic si de telecomunicatii (-9,6%) si din comertul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decat cele alimentare (-4,6%). Cresteri s-au inregistrat in: activitatile de intermediere in comertul cu ridicata (+5,6%), comertul cu ridicata al altor masini, echipamente si furnituri (+2,3%) si comertul cu ridicata al produselor alimentare, al bauturilor si al tutunului (+0,9%).

Fata de luna decembrie 2021, cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), in luna decembrie 2022, a crescut, in termeni nominali, atat ca serie bruta cu 11,9%, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 16,6%.

Evolutia in ritm anual a fost determinata de cresterile cifrei de afaceri din: activitatile de intermediere in comertul cu ridicata (+30,1%), comertul cu ridicata al altor masini, echipamente si furnituri (+20,8%), comertul cu ridicata al produselor alimentare, al bauturilor si al tutunului (+18,2%), comertul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decat cele alimentare (+13,9%), comertul cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii (+13,2%), comertul cu ridicata nespecializat (+5,2%) si comertul cu ridicata al echipamentului informatic si de telecomunicatii (+2,1%). Comertul cu ridicata specializat al altor produse a scazut cu 0,1%.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.