Datoria guvernamentala reprezinta peste 37% din Produsul Intern Brut

Datoria guvernamentala reprezinta peste 37% din Produsul Intern Brut
marţi, 11 februarie 2020 Economie

Datoria administratiei publice (datoria guvernamentala) ajunsese la 366,438 miliarde de lei, respectiv 37,1% din PIB, la finele lunii noiembrie a anului trecut, conform Ministerului Finantelor Publice.

Din aceasta, suma de 11,964 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt si restul pe termen mediu si lung.

Cea mai mare parte din aceasta datorie, respectiv 307,323 miliarde de lei, era reprezentata de titluri de stat.

Datoria administratiei publice centrale se ridica la 352,125 miliarde de lei, din care 340,181 miliarde de lei pe termen mediu si lung, cea mai mare parte fiind in lei (173,266 miliarde de lei) si euro (147,299 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administratiei publice locale se cifra la 14,313 miliarde de lei, din care 14,292 miliarde de lei pe termen mediu si lung.

Conform datelor MFP, datoria externa a administratiei publice era de 172,814 miliarde de lei, din care 168,975 miliarde de lei cea a administratiei publice centrale si 3,84 miliarde de lei a administratiei publice locale, si aproape in totalitate (172,756 miliarde de lei) era pe termen mediu si lung.

Foto: pixabay.com

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.