Evolutie negativa a rezervei valutare a BNR

Evolutie negativa a rezervei valutare a BNR
luni, 8 noiembrie 2021 Economie

Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau, la finele lunii octombrie, la 39.843 milioane de euro, in scadere cu 1.373 milioane euro fata de nivelul de 41.216 milioane de euro inregistrat la 30 septembrie 2021, conform informatiilor oferite de BNR.

In cursul lunii au avut loc intrari de 599 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor, alimentarea contului Comisiei Europene si altele.

De asemenea, au avut loc iesiri de 1.972 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

Nivelul rezervei de aur s-a mentinut la 103,6 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 5.141 milioane de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 octombrie 2021 au fost de 44.984 milioane de euro, fata de 46.187 milioane de euro la 30 septembrie 2021.

Platile scadente in luna noiembrie 2021 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor, insumeaza circa 83 milioane euro.

Foto: pixabay.com

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.