
Indicele ROBOR la trei luni – indicator de referinta pentru calculul dobanzilor la creditele de consum in lei cu dobanda variabila – a urcat vineri, 17 mai 2025, la 7,29% pe an, fata de 7,28% inregistrat in sedinta precedenta, potrivit datelor comunicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Dupa o perioada de relativa stabilitate, indicele a inceput sa creasca incepand cu 6 mai, la doua zile dupa primul tur al alegerilor prezidentiale, cand a avansat brusc de la 5,92% – nivelul de la inceputul anului – la 6,08%. De atunci, trendul ascendent s-a accentuat pe fondul tensiunilor politice si al volatilitatii din piata financiara.
Indicele ROBOR la sase luni, utilizat in calculul ratelor la creditele ipotecare in lei, a crescut usor la 7,39% pe an, fata de 7,38% cu o zi inainte. ROBOR la 12 luni s-a mentinut constant la 7,44%.
In schimb, indicele de referinta pentru creditele acordate populatiei (IRCC), calculat pe baza mediei tranzactiilor interbancare din trimestrul IV 2024, a scazut la 5,55%, fata de 5,66% inregistrat in trimestrul anterior, conform valorii publicate in baza reglementarilor OUG 19/2019.
Adriana Vaduva