unioncont.ro Web analytics

Un nou impozit intra in vigoare din 1 ianuarie 2017

Un nou impozit intra in vigoare din 1 ianuarie 2017
miercuri, 21 septembrie 2016 Taxe si impozite

Agentii economici din turism vor plati un impozit specific incepand cu 1 ianuarie 2017. Au fost nevoie de ani de negocieri intre patronatele din turism si Ministerul Finantelor pentru a se ajunge la un punct comun. In cele din urma, proiectul de impozitare a trecut de Parlament, cu mici modificari fata de forma initiala.

Deputatii au adoptat marti, 20 septembrie, 2016, cu 200 voturi pentru si 12 abtineri, proiectul de lege privind impozitul specific unor activitati din domeniul turistic, hotelier. Este pentru a doua oara cand alesii se pronunta pe acest proiect dupa ce presedintelui Klaus Iohannis a cerut reexaminarea sa.

Actul normativ prevede introducerea, incepand cu data de 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru persoanele juridice romane care desfasoara activitati in domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica.

Camera Deputatilor este decizionala in acest caz.

Deputatii din Comisia economica au decis sa admita in parte cererea de reexaminare a presedintelui si au introdus un amendament conform caruia se redefineste termenul de complex hotelier.

Potrivit amendamentului, complexul hotelier este o structura de primire turistica, cu functiuni de cazare care pentru obtinerea certificatului de clasificare include in perimetrul ei alte activitati, dar cel putin una clasificata ca impusa aferenta codurilor CAEN 5610 si/ sau 5630. Complexul hotelier trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sunt exploatate de aceeasi persoana juridica romana; inregistreaza distinct in evidenta contabila operatiunile efectuate; nu include activitatile aferente codurilor CAEN 5621 si 5629.

Conform textului initial, complexul hotelier era definit ca fiind un ansamblu de structuri de primire turistice cu functiuni diferite, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: sunt exploatate de acelasi operator economic; activitatile realizate sunt cuprinse intr-o singura evidenta contabila; sunt amplasate in perimetrul aceleiasi unitati de cazare.

Sursa: realitatea.net

Foto:pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.