Declaratia 600, termenul de depunere a fost prorogat de la 31 ianuarie la 15 aprilie

Declaratia 600, termenul de depunere  a fost prorogat de la 31 ianuarie la 15 aprilie
miercuri, 31 ianuarie 2018 Noutati legislative

Controversata Declaratie 600 este modificata din nou. Astfel, termenul de depunere a Formularului 600 este prorogat de la 31 ianuarie la 15 aprilie printr-o Ordonanta de Urgenta data de Guvernul Dancila. Masura fusese anuntata de premierul Viorica Dancila la inceputul sedintei de Guvern.

„Astazi vom adopta o ordonanta de urgenta privind prorogarea termenului de depunere a Formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. In perioada urmatoare, Ministerul Finantelor Publice trebuie sa identifice o solutie permanenta, care sa vizeze depunerea unui singur formular de catre cei cu activitati independente, iar plata sa se faca o singura data pe an si nu anticipat", a declarat Dancila.

Formularul 600 – Declaratia privind venitul asupra caruia se datoreaza contributia de asigurari sociale si cu privire la incadrarea veniturilor realizate in plafonul minim pentru stabilirea contributiei de asigurari sociale de sanatate – va putea fi depus pana la 15 aprilie 2018, potrivit unei ordonante de urgenta adoptate astazi de Guvern.

„Termenul de depunere a Formularului 600 este astfel prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018. Masura a fost luata in scopul cresterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerinte de raportare si indeplinire a obligatiilor declarative instituite pentru stabilirea contributiilor sociale obligatorii (contributia de asigurari sociale si de asigurari sociale de sanatate). Mentionam faptul ca au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un numar total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimarilor facute la nivelul anului 2016", conform unui comunicat de presa al Guvernului.

Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, in cazul contribuabililor persoane fizice, care in anul fiscal precedent au obtinut venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole, silvicultura şi piscicultura, din asocieri cu persoane juridice, din investitii sau venituri din alte surse. CAS si CASS se datoreaza astfel:

- CAS se datoreaza de catre persoanele care au realizat venituri lunare din activitati independente, cumulate din toate sursele in anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);

- CASS se datoreaza de catre persoanele care au realizat venituri in anul fiscal precedent, din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole, silvicultura şi piscicultura, din asocieri cu persoane juridice, din investitii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel putin egale cu 12 salarii de baza minime brute pe tara (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Foto: gov.ro

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.